marți, 7 iunie 2016

Despre javre și ipocriți

În recenta proaspăt încheiată campanie electorală au proliferat o mulțime de conturi false de facebook. Chestiune perfect normală, într-o societate în care anormalitatea a devenit starea de normalitate. Dacă acele conturi false de facebook ar fi dezvăluit lucruri adevărate și diverse alte grozăvii, poate că ar fi fost o situație acceptabilă.
Dar, altceva vreau să spun și să arăt. Vreau să arăt până unde duce mintea bolnavă a unor indivizi, în lupta lor pentru a se răzbuna sau pentru a obține un loc călduț, în organigrama statului.
Primesc acum ceva vreme un mail cu un atașament, adresă furibundă de la o ilustră necunoscută organizație de luptă contra corupției. La două minute după, primesc și telefonul de rigoare, de la intermediar:
-          Ați văzut mail-ul ? Unul similar a fost trimis și la București, la .... (mare instituție mare, nu spun numele că e mai bine, pentru ei), și domnul director de acolo e disperat, cum să răspundă, să vedem și noi cum facem, că scrie acolo că ne face plângere penală...
-          Stai calm, citim ce scrie, aproape tot ce vrea ONG-ul cu pricina sunt date publice deja, probabil că nu știu ei de unde să le extragă de pe site sau nu știu că interpreteze cifrele din situațiile financiare. Nu te mai agita, eventual roagă-l pe domnul director de la București să iasă din fibrilație că o să îi crape pipota degeaba...
Închid telefonul, iau atașamentul cu pricina, îl printez și încep să îl citesc:



                                                                                                                                               
Grupul de Investigare a Fraudelor !!!

 Wow !!!

Adică, scuze, cu majuscule, nesimțitorul de mine: GRUPUL DE INVESTIGARE A FRAUDELOR !!!
Hai să și boldăm, că dă mai bine în pagină:

GRUPUL DE INVESTIGARE A FRAUDELOR

După vreo 10 minute de admirat în reverie numele plin de reverberații patriotice al ilustrei organizații neguvernamentale, etc, etc, etc, aud o voce în stânga mea, spate:
-Mari proști sunteți voi bărbații, intrați în orgasm imediat cum vedeți o…. Vezi că am verificat la instanță în București, nu există înregistrat nici un Grup de Investigație a Fraudelor, așa că poți să îl scrii cu litere mici, eventual cu caractere de 6… sau chiar mai mici.
Și pentru că un duș rece nu vine niciodată singur, mai aud o voce, tot din spate, dar din dreapta:
-          Există un singur SEPET, este un nume ales de un jucător de jocuri online, ceva gen couterstrike. De fapt, este o angrama a lui VLAD TEPES, ca să facă mișto de voi. Hai pa, că am treabă.
Mă îmbărbătez eu, după cele două palme prietenești încasate, și dau să citesc mai departe:

Că dacă nu….



Frumos !!! Adicătelea, cu amenințări, cu intimidări, cu toate alea…. Atâta tot, ca așa numitul GRUP DE INVESTIGARE A FRAUDELOR nu există !!! Cum nu există nici VLAD SEPET.

Sau altfel:
-adresa de mail grupuldeinvestigareafraudelor@yahoo.com este posibil să existe, dar este treaba DIICOT-ului să vadă ce și cum.
-postul de fax 031.8176959 există, dar atât, chiar nu am habar cine ar trebui să verifice ce și cum. Îngerul meu păzitor spune că numărul acesta de fax este alocat unei încăperi din clădirea Primăriei sectorului 1 București, încăpere cu grilaj și atât. Eu nu cred, cred că am fost intoxicat.

Ce știu, știu că autorul acestui fax este același care a întocmit în numele meu niște plângeri la Ministrul Transporturilor și la Primul Ministru al României. Plângeri despre care am anunțat respectivele instituții că sunt false, că nu îmi aparțin.

Credeți că vreun funcționar public din cele două instituții a luat vreo măsura cînd a aflat că au primit un document fals ? Eu nu cred.

Eu cred că vigilența și-a spus cuvântul și au purces la verificarea reclamațiilor, ce dacă documentul de bază este un fals, important este să anchetăm, să ne facem datoria, șamd…..

P.S.
OK, mă predau, recunosc că sora mea este curvă; nu credeți că ar fi cazul să recunoașteți și voi sunteți actorii unei scenete absurde și că jucați după cum vi se cântă ?
P.P.S.

Acest material este destinat cititorilor mei fideli, știu ei care sunt (ați observat că sunt un tip discret).

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu